Elina Svitolina, prima finalistă la Turneul Campioanelor. Bencic a abandonat, iar sportiva din Ucraina își salvează sezonul, cu o primă finală pe 2019

Elina Svitolina, prima finalistă la Turneul Campioanelor. Bencic a abandonat, iar sportiva din Ucraina își salvează sezonul, cu o primă finală pe 2019
  • Publicat:
  • Actualizat:

Elina Svitolina este prima jucătoare calificată în finala Turneului Campioanelor 2019. Deținătoarea trofeului conducea 5-7, 6-3, 4-1 în momentul în care, după mai bine de o oră de suferință, adversara sa, Belinda Bencic, a decis să abandoneze. Ironia sorții, elvețianca beneficiase de abandonul olandezei Kiki Bertens la scorul de 7-5, 1-0 în meciul decisiv din Grupa Roșie pentru accederea în semifinale.

Numărul opt mondial, intrată la Shenzhen fără victorie în fața colegelor din Top 8 în acest an, Svitolina va juca, duminică, prima sa finală pe 2019. Elina încearcă să devină prima jucătoare de la Serena Williams încoace (2014) care să își apere titlul la WTA Finals. Tot Serena este și singura jucătoare care, începând cu 2010, a jucat finale consecutive la Turneul Campioanelor (victorii în 2012, 2013 și 2014).

Belinda Bencic a câștigat la mustață singurul set în care a fost aptă din punct de vedere fizic

Chiar dacă a început apăsat, cu trei ași în primul game pe lansare, Svitolina a fost totuși cea care a capotat prima pe serviciu. Elina a fost agresivă în primele game-uri, însă Bencic a găsit loviturile perfect calibrate pentru a salva minge de break în game-ul patru și a declanșa apoi atacul mai apăsat la retur. Cu o acoperire excelentă a extremelor terenului său, Bencic a fructificat cu un retur câștigător de rever prima minge de break avută, finalizând în lung de linie.

Reacția deținătoarei trofeului a fost promptă, subliniind o dată în plus compatibilitatea jocului sportivei din Ucraina cu aceste condiții de joc indoor de la Turneul Campioanelor. Primind un cadou important, o dublă greșeală pentru 0-30, Svitolina a făcut rebreak.

S-a avansat cap la cap, pe serviciu, până la 6-5 pentru elvețianca trimisă de Svitolina să servească prima în partidă. Bencic a cerut ajutor medical, acuzând înțepături în zona coapsei. Pauza medicală a revitalizat-o pe Belinda, aceasta punând-o sub presiune draconică pe Svitolina și obținând break-ul decisiv și, totodată, victoria în primul set. Cu 13 lovituri câștigătoare în raliu, față de doar cinci ale Svitolinei, care și-a completat contul cu 8 ași, Bencic a smuls la fotofiniș un set în care Elina a părut favorită la victorie.

Svitolina și-a jucat just șansa în seturile doi și trei

Vizibil afectată, urmărită de fizioterapeută la fiecare vizită la bancă sau scoțându-și pantoful sport pentru a face exerciții de recuperare cu o minge specială, Bencic a fost într-o cursă constantă de recuperare în setul secund, după ce și-a cedat serviciul chiar în game-ul de debut. A ratat însă două mingi de break în game-ul șase.

Svitolina a jucat just, reușind să apere cele trei mingi de break avute în manșă de Bencic și să încheie setul cu un nou break, după 34 de minute de joc, în care a preluat și conducerea la capitolul lovituri câștigătoare.

Apoi, Svitolina a atacat din nou și s-a desprins încă din debut și în decisiv, cedându-i adversare doar patru puncte în primele trei game-uri. Bencic a mai rezistat pe teren doar alte două game-uri, având lacrimi în ochi.

  • Elina Svitolina a ajuns la 10 victorii consecutive la Turneul Campioanelor.
  • Sportiva din Ucraina nu trecuse până acum în sezon de semifinale la vreun turneu/
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×